01 Apr

5 sfaturi de administrare a restaurantului pentru îmbunătățirea modului de lucru

Part I

Sfaturile pentru administrarea restaurantului fac referire, de cele mai multe ori, la eficientizarea sarcinilor zilnice ale acestuia. Dar ce face un manager pentru a organiza toate operațiunile cu care se confruntă zi de zi?

Modul în care lucrezi și îți planifici sarcinile influențează diverse aspecte ale restaurantului, începând de la calitatea mâncării, până chiar la comportamentul angajaților. Așadar, înainte de a investi numai în construirea unei afaceri, ar fi necesară o trecere către celelalte aspecte care îmbunătățesc modul de lucru, dar și stilul de administrare. De îndată ce vor fi realizate aceste aspecte, toate celelalte lucruri vor lua amploare și vor conduce la succesul afacerii. Astăzi vorbim despre 10 modalități care te ajută să-ți gestionezi mult mai bine afacerea, dar și a modului în care lucrezi și îți ghidezi întreaga echipă:

  1. Adoptă o atitudine pozitivă – atitudinea pozitivă sau lipsa ei poate afecta atmosfera din cadrul restaurantului, inclusiv a angajaților. O atitudine negativă din partea managerului îi poate influența pe angajați, iar aceștia pot transmite starea respectivă către clienți. Nu uita că pasiunea te-a condus căre acest domeniu și tot ea este cea care te încarcă cu energie bună, care te ajută să-ți dezvolți afacerea.
  2. Fii transparent cu angajații tăi – în prezent, transparența este un aspect important în administrarea unei afaceri. Tinerii angajați sunt dornici de a cunoaște tot mai multe lucruri despre modul în care funcționează restaurantul. Dacă le poți oferi transparență angajaților tăi, aceștia se vor simți ca parte din echipă și vor fi mult mai implicați, dar și motivați să lucreze la niveluri cât mai înalte. Menține o comunicare constantă cu aceștia, organizează întâlniri și contribuie cu încurajări pozitive pentru reușitele lor.
  3. Plănuiește din timp – anticipează nevoile și problemele angajaților. Fiind proactiv și interesat de toate aceste aspecte eviți eventuale situații neplăcute care pot apărea în afacerea ta. Scrie o listă cu lucrurile pe care le ai de realizat în luna respectivă, apoi organizează-le în funcție de importanță, urgență și apucă-te de lucru.
  4. Fii stabil – un business în domeniul HoReCa te provoacă la o mulțime de schimbări. Din zi în zi, oră sau săptămână, lucrurile se modifică. Tocmai de aceea, important este să ai obiective clare, să comunici deschis cu angajații tăi și să fii stabil în așteptările pe care le ai. Acest lucru îi ajută pe angajați să aibă o viziune cât mai clară asupra sarcinilor pe care le au, dar și a modului de lucru.
  5. Inovează – un bun manager aduce idei pentru dezvoltarea afacerii sale, dar și pentru simplificarea activităților din cadrul acesteia. Spre exemplu, adoptarea unei tehnologii care monitorizează întreaga activitate de gestiune a restaurantului, care oferă rapiditate în preluarea comenzilor și a serviciilor sau emite diverse rapoarte de vânzare, te ajută să-ți organizezi business-ul mult mai bine.

Acum, cu Freya Rstaurant poți avea parte de numeroase funcții care te ajută să-ți gestionezi afacerea mult mai bine și facil. Vizitează  https://freyapos.ro/soft-gestiune-restaurant/ sau contactează-ne pe sales@freyapos.com, la numărul de telefon 0799303704  pentru a afla și mai multe detalii.

Share this